Remedii simple

In spatele fricii sta de obicei un lucru extraordinar. Dar înainte de toate presupunerile si iluziile de obicei facem față realității care de cele mai multe ori nu e nici pe departe asa cum ne imaginam. Realitatea e mult mai blândă deseori, ne complicam existenta prin iluzie. Ne place sa ne alimentam cu iluzii pentru a obtine certitudini. Odata ce scapam de frica sunem liberi. Cu totii stim asta dar, putini conștientizează. Traim ghidați de idei preconcepute, oamenii din jurul nostru sunt cel mai bun indicator pe care il avem la indemana. In realitate nu tot ce pare simplu este si adevărat cum nu tot ce pare ambiguu este chiar atat de grav. Ne place sa ne complicam viețile din lipsa de ocupație si atunci cand suntem cu adevărat ocupati nu ne putem concentra. Probabil multe din cele menționate sunt generalități insa remediul tuturor este pe cat de simplu pe atat de complicat. Sa traim conștient. Sa ne oprim pentru un moment, sa realizam momentul prezent si sa înțelegem ca tot ce se afla in jurul nostru si situatia actuala este de fapt realitatea, mai departe de gândurile noastre. In momentul viitor, in care deseori ne plasam mental, de cele mai multe ori poate fi înzecit mai bine, atat timp cat avem atitudinea potrivita.

Proiecții

In ultima vreme grijile iau forma unor gânduri mult mai fragile. Ma întreb uneori daca multe din lucrurile care de întâmplă in mintea mea rătăcită, se vor materializa in vreun fel. Ma sperie acest gand si ma liniștesc in prezentul derizoriu. Ma bucur puțin ca am ocazia sa trăiesc aceste experiente. Mai de graba ma gândesc ca fac parte din proces. Dar de ce imi ingreunez eu procesul, nu inteleg. Ma proiectez undeva in viitor cand într-o dimineață ma trezesc linistita sa imi beau cafeaua si sa imi incep ziua cum se cuvine, in liniște.

Gânduri dinainte de miezul nopții

De ceva vreme ma gândesc ca lucrurile încep sa se schimbe in bine. Gandul meu constant este ca daca astazi muncesc la visul meu chiar si prin 2 propozitii deja sunt cu putin mai aproape decat as fi daca nu faceam nimic. Diferența o face minimul de efort. Mi-am dat seama ca am fost mult prea permisiva cu mine in ultima vreme si m-am neglijat. Ceea ce in realitate, m-a adus putin cu picioarele pe pământ, m-a îndepărtat putin de scopul final. Ma simt fericita cand scriu chiar si nimicuri. La fel de fericita ma simt cand stiu ca cei câțiva cititori au ramas inca acolo. Asta as putea numi o oarecare legătură speciala. Mi-am luat pauza binemeritata sau mai putin. Dar acum lucruri bune urmează sa se întâmple, viata prinde in sfârșit o pata de culoare. Sa vedem in ce nuanta imi aleg.

Personal…. N-am dat-o in bara

Înainte sa vin in Anglia, eram total desprinsa de realitatea cotidiana, de tot ceea ce înseamnă sa fii adult iar responsabilitățile mele se limitau la a merge la un loc de munca part time, ceva facultate doar cu prezenta fizica si in cele din urma o casa de care aveam cat de cat grija. Dintre toate cele menționate, nimic nu a avut o urmare faptica, de pe urma careia sa castig mai mult decat experienta, stres si traume. Odata ajunsa in Anglia, realitatea si-a aruncat mantia superficialității si m-a pus in propriile ziduri mentale mai repede decat am sesizat schimbarea de fus orar. O lunga perioada, am cheltuit bani pe nimicuri, toate lucrurile pe care nu le-am avut in România, le-am cumpărat de aici, mai mult sau mai putin folositoare. După încheierea maniei cu banii aruncați pe fereastra, a intervenit o schimbare de mentalitate brusca, tocmai din cauza mediului care ma influenta. Daca inainte lucrurile se întâmplau la voia sorții, nefiind in favoarea mea, in momentul in care am realizat ca in sfarsit am puterea de a lua decizii si a-mi alege drumul fara a depinde de influenta nimanui, a apărut depresia. Cred ca a fost oarecum benefic, desi in trecut eram destul de flexibila in multe din alegerile care aveau de a face cu cei din jur. Odata cu timpul am început sa înțeleg ca trebuie sa ma ridic la standardele propriilor dorințe. Odata ce imi doream mai mult, trebuia sa fiu mai mult. Altfel nimic nu era in beneficiul meu. In urma acestei schimbări, oamenii m-au considerat superficiala, fitoasa sau chiar falsa. Oarecum schimbările au adus cu sine părți atat pozitive cat si negative. Am înțeles multe lucruri atat despre sine cat si despre alti oameni. Cel mai mult m-am bucurat ca in urma tuturor schimbărilor, m-am acomodat cu sine si ideea de evoluție.

Prieteni?

De multe ori in m-am întrebat ce Înseamnă de fapt prietenia, macar in linii mari? Eu stiu sa fiu un bun prieten? De cele mai multe ori cred ca nu. Motivul principal este ca eu cred ca mi se cuvine mai mult. Întotdeauna vreau mai mult, rareori ma multumesc cu cat mi se ofera. Cred ca am standarde destul de ridicate si uneori nu ofer destul. Poate si restul oamenilor sunt ca mine doar ca le e greu sa recunoască. Din putinii prieteni pe care ii am, tind sa cred ca nu ma cunosc indeajuns, sau poate ma subestimez. Rare ori am impresia ca ma fac destul de înțeleasă și atunci cand simt ca se intampla, sentimentul e straniu. Multi dintre noi tanjim spre ideal. Uneori eu cred ca sunt aproape de el, in timp ce ma îndepărtez. Nu am reusit niciodata sa ma afiliez in grupuri sociale congruente cu care sa ies ocazional. Mereu m-am regăsit in grupuri intemeiate spontan cu oameni pe care nu-i stiam nici măcar dupa nume. Asta se întâmpla in adolescenta, acum ma aflu intr-un stadiu in care imi numar prietenii pe degetele de la mâna, dar sunt mai mult ca sigura ca, desi relația cu oricare dintre ei e departe de ideal, in cel mai fericit scenariu, simt siguranța unei prezente plăcute, a unei discuții din care mereu pot iesi mulțumită cu o noua informație. Oameni in fața carora imi pot pune sufletul in palme fara frica de a fi aruncat. Cred ca nu am ajuns sa ma cunosc destul incat sa conștientizez recunostinta pe care trebuie sa le-o arat acestor oameni. Insa cred ca e destul ca sunt recunoscătoare pentru simplul fapt ca ma accepta asa cum sunt.

%d blogeri au apreciat: