Fii ce vrei, dar nu încurca pe nimeni

In decursul existentei mele, am observat ca nu sunt o persoana atat de dezirabila pe termen lung. La inceput par fascinanta din multe puncte de vedere, dar cu cat sunt mai mult in preajma oricui cu atat devin din ce in ce mai familiara si cu greu dramuiesc acomodarea. Mai pe scurt odata ce ma acomodez cu situatia relationala, ajung intr-un punct mort in care pur si simplu actiunile mele duc la destramarea relatiei. Cu sigurata stiu ca este ceva gresit la mine dar egocentrismul meu autodistructiv de cele mai multe ori neaga comportamentul meu paradoxal. Eu mereu trebuie sa am dreptate, daca nu am dreptate, am ceva de invatat. Eu mereu trebuie sa fiu in centrul atentiei, daca nu sunt macar sunt centrul propriului meu univers. Eu mereu trebuie sa am parte de validare daca nu o obtin, macar am satisfactia ca atat timp cat nimeni nu a suferit in jurul meu, planetele sunt aliniate. Eu mereu trebuie sa rezolv situatiile in asa fel incat sa aiba urmarile in funtie de asteptarile mele, daca ceva nu merge bine imi asum si incerc alta varianta pana cand iese bine. Daca nu iese bine nicicum probabil nu am ce cauta acolo. Eu mereu trebuie sa am ceva de castigat din orice, daca nu am nici o urma de satisfactie in urma unor eforturi atunci prezenta mea nu era necesara. Eu mereu trebuie sa obtin o recompensa pe masura asteptarilor mele atat timp cat si eu ofer la randul meu la nivelul asteptarilor celorlalti, in caz ca simt ca nu ofer destul, aruncati cu pietre. De cele mai multe ori nu ma intereseaza parerile gratuite despre lucruri fara sens, atat timp cat cer o parere este valida, daca nu a fost ceruta consider ca este comentaiu gratuit invalid. Eu mereu am rabdarea necesara sa incerc toate variantele posibile pana in momentul declicului, care de cele mai multe ori nu stiu cand apare. Daca am sufletul incarcat cu multe lucruri pe care sa le spun le tin in mine pana rabufnesc si atunci fac prapad. Atat timp cat oamenii sunt in stare sa ma raneasca fara sa le pese, mie de ce mi-ar pasa? Majoritatea oamenilor in diverse momente de contradictie, cearta, repros sau sicanare, incheie discutia si merg mai departe, eu adun totul intr-un tomberon infect din sufletul meu si o arunc in groapa pe care mi-o sap in sufletul altora. Momentul eliberarii apare atunci cand pacea interioara se gaseste in comunicare activa, discutarea situtiilor si intelegerea reciproca. Eu nu stiu cum sa inteleg oamenii, nu sunt destul de empatica incat sa fiu un sprijin bun la nevoie si de obicei plec cand e lumea mai draga, din viata celorlalti. Dar, momentul meu de glorie e in momentul in care in ciuda tuturor egoismelor mentionate mai sus raman o imagine greu de uitat.

Cum sa nu te lasi de fumat

Intr-un moment al vietii mele am hotarat ca vreau sa ma las de fumat. Nefiind convinsa suta la suta de decizia pe care am luat-o perioada de abstinenta a fost groaznica si greu de indurat. intr-un final dorinta de a fuma a disparut dar zi de zi ma trezeam cu gandul la tigara. Nu vedeam decizia ca fiind una potrivita pentru mine considerand ca fumatul face parte din personalitatea mea. Mare greseala in realitate, oricare dintre noi inainte sa ne apucam de fumat am avut vieti destul de normale si fumatul desi nu avea loc in obisnuitele de zi cu zi, nimic din personalitatea niciunui fumator nu avea de a face cu tigara. Inainte sa ma apuc de fumat detestam tigarile si nu intelegeam niciuna din scuzele fumatorilor si ii vedeam ca pe niste oameni slabi. Acum eu sunt unul din acei oameni, la randul meu nevazand multe din beneficiile pe care le au nefumatorii. Metoda vointei prin care pur si simplu nu mai fumez si nu mai cumpar tigari, nu a functionat decat pe termen scurt si nu o recomand. Sunt complet constienta de toate consecintele pe care le are fumatul, cat de costisitor este si cat de bine isi face treaba in spalarea creierului fiecarui fumator. Am si citit raspandita carte a lui Alan Carr in care explica anumite concepte interesante si cum anume sa renunti la fumat foarte usor. Nu a fost de ajutor pentru mine din simplul fapt, ca o carte care insira nenumaratele dezavantaje si avantaje ale fumatului nu ma ajuta sa realizez pentru mine ce e bine si ce e rau. Inainte ca oricare dintre noi sa renunte la acest viciu este nevoie inainte de toate de convingerea statornica a propriei constiinte ca intr-adevar fumatul nu are nimic de a face cu bunastarea generala. Atunci cand ne lipseste tigara simtim un gol imens greu de descris, suntem irascibili si neatenti. Un fel de reverie in neliniste in care gandul se contureaza in jurul tigarii. Nimic nu poate inlatura mai bine acel gol decat recompensa tigarii si in felul acesta lipsa tigarii nu e nimic mai mult decat inamicul linistii interioare. Am auzit tot felul de povesti in care oamenii au incercat diverse metode e a se lasa de fumat, dar fara succes atat timp cat o faceau cu un motiv. Decizia de a renunta la fumat se regaseste in convingerea deplina ca aceasta se poate inlocui cu nimic mai mult decat sentimentul de eliberare si bucuria de a trai viata in liniste. Bucuria de a savura gustul si mirosul mai intens si mai placut al mancarii si a imbunatatirii calitatii vietii. Multi dintre fumatori se vor simti ingreunati de aceasta decizie si ar oscila intre singura placere pe care o au si vinovatia ca ar trebui sa se lipseasca de aceasta. Astfel ca nu exista un moment sau un motiv ci pur si simplu convingerea deplina ca vrei sau nu sa renunti. Eu inca nu m-am convins.

Prejudecati

In perioada de tanara pruncie, adeseori am oscilat intre ”Las-o ca e mica si nu stie” si ” Lasa ca daca nu invata de pe acuma nu o sa se descurce cu nimic”. Fraze cheie care odata ca mi-au distrus complet increderea in sine, am trait constant cu sentimentul de frica si vinovatie, pe de alta parte mi-am pierdut complet increderea in deciziile celorlalti care ma directionau in viata. Fiecare persoana din jurul meu isi dadea cu parerea despre versiunea mea ideala dar fara vreun fel de implicare. Foarte tarziu am inteles ca atat timp iau altii deciziile in locul meu si sunt neglijenta cu privire la propria-mi persoana voi avea extrem de tare de suferit. Astfel ca de-a lungul timpului cu greu am consolidat persoana ideala in corpul si mintea careia sa imi doresc sa imi petrec restul vietii. Ghidata in adolescenta doar de parerile validate de inconstienta adolescentina, am ajuns sa ma detest atat pe mine cat si pe cei din jur, vesnic nemultumita, perspectiva pe care am tinut-o ascunsa pana in momentul in care m-am simtit coplesita. majoritatea parerilor pe care le auzeam, treceau greu prin filtrul gandirii critice. Dupa chinul anxietatii, scotand la suprafata toate acele complexe si neajunsuri emotionale, am ajuns sa aud din ce in ce mai des. ”Pari o persoana asa de puternica si increzatoare, nu e ca si cum tu ai putea avea depresie” Adevarul sta undeva la mijloc, si in mainile unui psiholog priceput. De altfel meritul este in totalitate al ei, pentru ca, de una singura era imposibil sa ajung cat de cat pe linia de plutire a vietii. In cele din urma am descoperit cum doar cateva cuvinte repetate la nesfarsit imbibate in ura si nestiinta pot curma existenta copiilor lipsiti de filtrul critic decizional.

Cringe

Pana nu de mult, cuvantul ”cringe” nu a fost atat de popular precum e de cand s-a extins era retelelor de socializare. In copilaria mea acest cuvant avea sensul de rusine, de un sentiment de injosire si lipsa de respect fata de situatie. Am observat ca oamenii au gasit o placere nevinovata in a observa alti oameni in aceasta ipostaza. Pe mine ma dezgusta acest gen de distractie, evit cultivarea unui astfel de comportament, tocmai datorita excesului de rusine care mi-a cuprins copilaria. Unul dintre momentele marcante ale acestui sentiment care mi-a marcat existenta, a fost in clasa a sasea. Fiind intr-o excursie cu clasa, avand coordonator o profesoara pe care nu o simpatizam deosebit, era genul de persoana plina de frustrari si neajunsuri emotionale despre care eu am inteles la un moment dat ca isi uraste atat meseria cat si viata. Astfel ca in timpul cinei fiind intr-un spatiu deschis unde toti colegii luau masa, mancam linistita si intr-un moment de neatentie am lovit un pahar care in cele din urma a sfarsit cioburi pe gresie. Odata cu sunetul rasunator al sfarsitului integritatii paharului, am auzit vocea patrunzatoare si enervata a profesoarei care in urma incidentului, a strigat sa auda toata lumea ”Alexandra a spart un pahar!! Sa-ti fie rusine! Ridica-te in picioare!” La auzul acestor cuvinte pe langa faptul ca s-au intiparit vesnic in memoria mea trezindu-mi vesnic un sentiment de disconfort, am ramas incremenita nestiind cum sa reactionez. M-am blocat am digerat sentimentul de inutilitate, si am simtit in fiecare bucatica de suflet cum vinovatia, rusinea si dezgustul fata de ea m-a cuprins. In ziua de azi observ asa cum am spus si la inceput ca oamenii se amuza pe seama acestor situatii. Pe mine ma cuprinde mila fata de mine din clasa a sasea, care simtindu-ma injosita, am ajuns sa intiparesc atat de bine acel sentiment, incat ”cringe-ul” mi se pare atat de gresit utilizat incat pana si cei care se distreaza pe seama lui ma fac sa simt dispret.

In ochii mei

Majoritatea fenomenelor care apar pe parcursul vietii fiecaruia, sunt destul de generale. De cele mai multe ori cand intampinam o situatie, in proximitatea noastra deseori se afla cineva care a trecut deja prin ceva similar. Majoritatea lucrurilor pe care le simtim, sau pe care le gandim sunt destul de comune. Suna superficial sa spun ca viata de fapt este un cliseu si deseori in viata reala, nimanui nu ii pasa de tine, de parerile tale, cu atat mai putin de ceea ce simti. In realitatea multora, viata se agata de un numar de inregistrare. Esti usor de inlocuit, in multe din situatiile cotidiene oricine poate face de 10 ori mai multe din majoritatea lucrurilor banale care tie ti se par complicate si care tie iti declanseaza atacuri de panica si nenumarate stari de anxietate. Nu esti remarcat nicaieri, indiferent de cat de mult muncesti. Atat timp cat poti fi folosit si exploatat oricine te poate inlocui. In cele mai cumplite momente din viata, esti numai tu cu tine, si oricat de mult ai crede ca multa lume te iubeste, niciunul din acea multime nu iti poate fi de ajutor mai mult decat iti esti TU. Lipsa ta de obicei nu se simte mai mult decat prezenta si singurul mod in care sa intorci acest cliseu in beneficiul tau este sa muncesti pentru visul tau pana cand devine realitate. Fara scuze fara stari superficiale intruzive, doar incepand cu un prim pas orice drum, motivatia va aparea pe parcurs si va fi un flux de energie constant ce poarta ideologia fricii de esec departe de atingerea libertatii.

%d blogeri au apreciat: