Umanitate

Cum se face ca am devenit atât de inumani?Cand eram eu adolescenta, lucrurile erau altfel, oamenii nu se temeau sa isi exprime sentimentele. Cu atat mai putin, nimanui nu ii era team de critica, judecata sau de punerea pe un piedestal a tuturor defectelor. Astăzi tanjim dupa niste idealuri care nu exista, pentru a impresiona pe cei carora nu le pasa de noi. Azi tot e „political incorect”. Toti suntem ofensati din orice, crudul adevar insa e ca de fapt ne simțim ofensati de lucurile care ni se spun si cu care ne identificam dar in realitate nu vrem sa recunoastem ca fac parte din noi. Spunei cuiva un lucru neadevarat despre sine si nu va reactiona ca si cum ar fi ofensat, atat timp cat cunoasterea de sine e mai presus decat criticile celor din jur. Am ajuns cu totii sa ne ascundem sentimentele pentru ca într-o astfel de lume toti ne ghidam dupa niste standarde impuse. Nimeni nu mai rade cu pofta nu am auzit ganduri sincere exprimate sau trairi povestite cu inima deschisa. Omitem de fapt ideea de a ne putea creea propriile idealuri, inspirate din oameni care ne ghideaza spre noi înșine. Asta e mai presus decat o viata planuita ca o vacanta de o saptamana. Daca ar fi sa am puterea sa transmit un mesaj catre omenire, as spune cu inima deschisa ca: Oamenii sunt cu adevarat impliniti atunci cand depasesc barierele impuse de catre cei care ii vad ca pe niste ustensile. De cat curaj ai nevoie sa fii cine ești?

Dor de casa

Mi-e dor de casă, mi-e dor de glasul romanesc pe strazi de aglomeratie si de sunetul orașului. Acum ceva timp imi doream din toata fiinta mea sa fiu departe de tot si toate si acum imi lipsesc toate. Halal iubire de plai, cand pe plaiul tau nu ți-e permis sa fii cine vrei si sa ai măcar curajul sa vrei, d-apai sa faci cand ți se taie aripile cu tot cu spate si umbli cu maini si picioare murdare intr-o societate de corupti si hoți. Eu pot doar sa ma complac in ideea ca nu se poate, in condițiile in care educația pe care am primit-o s-a rezumat la „trebuie”. Nu, se poate, hai sa gasim o soluție, lucrurile merg bine atâta timp cat ai curajul necesar sa iti oferi ceea ce meriți.

Grija fata de oameni te poate ucide (psihic)

Sa zicem că esti un bun cetățean, cu intenții bune pentru societate si pentru familia ta. Te duci la munca in 3 ture, astepti cu nerabdare o sarbatoare sau concediul de la sfarsitul verii. Nu apuci sa te bucuri prea tare pentru ca a trecut prea repede si incarcat cu grijile din urma, ai uitat ca e timpul sa iei o pauza, sa te relaxezi, sa uiti de toate si sa te agati de prezenta ta macar câteva momente. Ai ratat momentul si de data asta asa ca, il aștepți pe urmatorul cu nerabdare. Ai vrea sa mergi la un bar cu baietii sau singur, nici nu stii in preajma cui vrei sa fii. Uiti incet ca tot ce aveai odata mai de pret erai tu, cel care era fericit cu oricat, o vorba buna te facea zeu si te simteai deasupra tuturor. In viata ta contai doar tu si iti urmai principiile convins ca te va duce exact unde esti acum. Dar unde esti? Într-o familie cladita peste noapte cu o sotie pentru care te chinui sa nu o superi dar reușești mereu, un copil care iti da impresia ca iti iubesti nevasta? Dar tu? Erai convins ca daca esti alaturi de ei veți fi fericiti cu totii. In realitate nimeni nu e fericit, nici tu nici cei pe care i-ai ajutat. Acum gândurile te inunda si nu stii cum sa dai timpul înapoi, vrei sa iti iei resursele inapoi. Vrei sa scurgi din ei ultima picatura de nadejde pe care ti-au luat-o, cand iti spuneau termenul de plata sau prietenește te bateau pe umar dupa ce te minteau. Ei bine acum e timpul sa iti tii tu spatele si sa nu mai fii propriul tău inamic. Nici nu mai stii daca ti-ai fost prieten pana acum. Cert e ca e timpul ca o ultima lupta sa puna capat acestui razboi, caruia nu i-ai fost partas. Atunci cand minele de lupta sunt pline de planuri doborate de așteptări deșarte explodate, abia atunci iti vei lua sotia in brate si te vei bucura ca te-ai trezit cu mult înainte de tura de dimineata sa va beți cafeaua impreuna.

#@$%’;ō@/&{ń3+

Cat de ciudate sunt unele trairi la oameni, asa-i? Unde e bucuria de alta data a serilor de august tarzii, in care apusul invaluia atmosfera incarcata de rasete si liniste interioara? De altfel multe dintre trairile noastre raman aceleasi doar in mintea noastră. Cu totii am spus cel putin odata ca inainte era mai bine uitand ca de fapt, acum e cel mai bine pentru ca in viitor acest acum, va fi inainte. Avem de toate de fapt, mai multe decat aveam inainte. Dar, tindem mereu la mai mult uitand sa ne multumim cu ce avem…

Unde am pierdut cursul vieții?

Ma simt pierduta intre gânduri, fără străzi luminate, destul de des. Banui ca astfel de stari imi sunt datorate cu varf si indesat. Ar trebui sa fiu un bun administrator si sa-mi cumpar materiale. Strazile nu se construiesc singure, din simpla observatie ca nu exista. M-as putea apuca, sa caut utilaje si câțiva muncitori. De acum ma apuc de treaba! Autostrada visurilor, prinde forma. Nici vorba de strazi inguste sau infundate. M-as bucura sa fie aproape toate cu sens unic, ca atunci cand am un plan sa nu stau la semafor așteptând momentul oportun, m-as putea invarti in giratoriu, ca sa fiu sigura ca ma indrept spre directia dorita dar, ar însemna ca e timpul sa aleg directia corecta. Muncitorii sunt dorintele in care credeam, lucrează destul de organizat in ultima vreme dar, par ca lucreaza in acelasi ritm ca la inceput. Am nevoie de o panta destul de inalta, pe care sa imi lansez planul. Treaba parca merge mai bine. Adrenalina îmi curge prin vene, gamdurile par ca sunt la fiecare colt de strada, sau la rand rabdatoare. Era si timpul, ca circulația sa isi revina la normal.

%d blogeri au apreciat: