Povestea vietii unui apus

In pofida tuturor atrocitatilor mentale in care ma scufund, exista uneori un moment salvator care estompeaza si transcede starea cotidiana. Unele secvente din viata apar in cele mai nebanuite forme, creand peisaje atipice demne de memorat. Uneori ma pierd cu privirea in reverii de scurta durata in peisaje comune care nu merita descrise, insa complexitatea momentului precedent a adus cu sine stari greu de cuprins in cuvinte simple. Stim cu totii ca de multe ori, ni se pare dificil sa definim pana si cele mai banale concepte dar, sentimentul care mi-a invadat fiinta seara trecuta datorita unui femomen atat de cotidian e cu totul magic. Aflandu-ma pe o platforma inalta, langa o moara veche, asteptam privind cerul rosu apusul. Suna atat de banal exprimat dar imaginea mentala se scalda in culori de pastel, scaldate in orizontul indepartat. Nuante de rosu, portocaliu albastru si mov contopite intr-un amestec ce confereau sentimentul vibratiei perfecte in care sufletul se aseaza langa soare, soarbe imaginea cu nesat in timp ce soarele incet se afunda in orizont atat de vizibil, incat odata terminat momentul infinit realizez cat de fragili suntem, noi ca oameni. Cum ne topim odata cu soarele in fata unor femomene. Cate apusuri si rasarituri ne numara timpul pe pamant, cum diverse culori ne sorb privirile si ne aduc la tacere, lasand in urma doar armonia ideala curmata de intunecimea noptii.

Conflict interior

Oamenii se cearta des, oamenilor le place cearta, durerea si sentimentul auto-indrepatirii. Desi ne aflam constant in situatii conflictuale, deseori nu vrem sa le rezolvam pentru ca asta necesita efort , oamenii sunt extrem de comozi si nimic nu merita nici macar o crapatura in globul zonei de confort. O mica fisura presupune risc riscul prevede incertitudine, incertitudinea duce la nesigurantra si sentimentul de nesiguranta, provoaca frica. Nimanui nu ii place sa traiasca in frica de abandon sau frica ca nu se poate descurca. Adevarul crud este ca pana acum ai fost la fel de singur si la fel de bine te-ai descurcat, sentimentul de sprijin a fost creat pe seama neincrederiii in sine, insa in realitate ai fost tu cu tine si intodeauna te-ai descurcat mai bine de fiecare data. Fara termen de comparatie, pentru ca in fiecare zi ai fost o versiune din ce in ce mai buna a ta. Oricat de mult te-ai agatat de cei din jur, in momentul unor situatii carora credeai ca nu le poti face fata, nimeni nu te-a ajutat mai mult decat tu. Ceilalti ti-au oferit doar prezenta lor fizica nefacand nimic practic, dar cum mintea noastra cauta constant validarea celor din jur, o gaseam mereu in prezenta fizica a oricui. Nu esti singur atat timp cat intelegi ca atat timp cat ai propria validare ceea ce faci e bine si iubesti felul in care rezolvi situatiile te simti mai multumit si mai fericit fara validarea nimanui. Tot ceea ce tine de satisfactie, motivatie si multumire functioneaza in sens invers. Efortul si iesirea din zona de confort presupune vointa, inceputul e greu pentru ca nu exista motivatie, dar odata inceput, motivatia apare pe parcurs. Oamenii iubesc situatiile conflictuale atat cu sine, cat si cu cei din jur pentru ca in interiorul fiecaruia atat timp cat nu exista conflict, nu e loc de linistea in urma acestuia, de aceea purtam pantofii stransi ai neintelegerii, pentru ca atunci cand ii dam jos, sa simtim o satisfactie de scurta durata.

Fii ce vrei, dar nu încurca pe nimeni

In decursul existentei mele, am observat ca nu sunt o persoana atat de dezirabila pe termen lung. La inceput par fascinanta din multe puncte de vedere, dar cu cat sunt mai mult in preajma oricui cu atat devin din ce in ce mai familiara si cu greu dramuiesc acomodarea. Mai pe scurt odata ce ma acomodez cu situatia relationala, ajung intr-un punct mort in care pur si simplu actiunile mele duc la destramarea relatiei. Cu sigurata stiu ca este ceva gresit la mine dar egocentrismul meu autodistructiv de cele mai multe ori neaga comportamentul meu paradoxal. Eu mereu trebuie sa am dreptate, daca nu am dreptate, am ceva de invatat. Eu mereu trebuie sa fiu in centrul atentiei, daca nu sunt macar sunt centrul propriului meu univers. Eu mereu trebuie sa am parte de validare daca nu o obtin, macar am satisfactia ca atat timp cat nimeni nu a suferit in jurul meu, planetele sunt aliniate. Eu mereu trebuie sa rezolv situatiile in asa fel incat sa aiba urmarile in funtie de asteptarile mele, daca ceva nu merge bine imi asum si incerc alta varianta pana cand iese bine. Daca nu iese bine nicicum probabil nu am ce cauta acolo. Eu mereu trebuie sa am ceva de castigat din orice, daca nu am nici o urma de satisfactie in urma unor eforturi atunci prezenta mea nu era necesara. Eu mereu trebuie sa obtin o recompensa pe masura asteptarilor mele atat timp cat si eu ofer la randul meu la nivelul asteptarilor celorlalti, in caz ca simt ca nu ofer destul, aruncati cu pietre. De cele mai multe ori nu ma intereseaza parerile gratuite despre lucruri fara sens, atat timp cat cer o parere este valida, daca nu a fost ceruta consider ca este comentaiu gratuit invalid. Eu mereu am rabdarea necesara sa incerc toate variantele posibile pana in momentul declicului, care de cele mai multe ori nu stiu cand apare. Daca am sufletul incarcat cu multe lucruri pe care sa le spun le tin in mine pana rabufnesc si atunci fac prapad. Atat timp cat oamenii sunt in stare sa ma raneasca fara sa le pese, mie de ce mi-ar pasa? Majoritatea oamenilor in diverse momente de contradictie, cearta, repros sau sicanare, incheie discutia si merg mai departe, eu adun totul intr-un tomberon infect din sufletul meu si o arunc in groapa pe care mi-o sap in sufletul altora. Momentul eliberarii apare atunci cand pacea interioara se gaseste in comunicare activa, discutarea situtiilor si intelegerea reciproca. Eu nu stiu cum sa inteleg oamenii, nu sunt destul de empatica incat sa fiu un sprijin bun la nevoie si de obicei plec cand e lumea mai draga, din viata celorlalti. Dar, momentul meu de glorie e in momentul in care in ciuda tuturor egoismelor mentionate mai sus raman o imagine greu de uitat.

Cum sa nu te lasi de fumat

Intr-un moment al vietii mele am hotarat ca vreau sa ma las de fumat. Nefiind convinsa suta la suta de decizia pe care am luat-o perioada de abstinenta a fost groaznica si greu de indurat. intr-un final dorinta de a fuma a disparut dar zi de zi ma trezeam cu gandul la tigara. Nu vedeam decizia ca fiind una potrivita pentru mine considerand ca fumatul face parte din personalitatea mea. Mare greseala in realitate, oricare dintre noi inainte sa ne apucam de fumat am avut vieti destul de normale si fumatul desi nu avea loc in obisnuitele de zi cu zi, nimic din personalitatea niciunui fumator nu avea de a face cu tigara. Inainte sa ma apuc de fumat detestam tigarile si nu intelegeam niciuna din scuzele fumatorilor si ii vedeam ca pe niste oameni slabi. Acum eu sunt unul din acei oameni, la randul meu nevazand multe din beneficiile pe care le au nefumatorii. Metoda vointei prin care pur si simplu nu mai fumez si nu mai cumpar tigari, nu a functionat decat pe termen scurt si nu o recomand. Sunt complet constienta de toate consecintele pe care le are fumatul, cat de costisitor este si cat de bine isi face treaba in spalarea creierului fiecarui fumator. Am si citit raspandita carte a lui Alan Carr in care explica anumite concepte interesante si cum anume sa renunti la fumat foarte usor. Nu a fost de ajutor pentru mine din simplul fapt, ca o carte care insira nenumaratele dezavantaje si avantaje ale fumatului nu ma ajuta sa realizez pentru mine ce e bine si ce e rau. Inainte ca oricare dintre noi sa renunte la acest viciu este nevoie inainte de toate de convingerea statornica a propriei constiinte ca intr-adevar fumatul nu are nimic de a face cu bunastarea generala. Atunci cand ne lipseste tigara simtim un gol imens greu de descris, suntem irascibili si neatenti. Un fel de reverie in neliniste in care gandul se contureaza in jurul tigarii. Nimic nu poate inlatura mai bine acel gol decat recompensa tigarii si in felul acesta lipsa tigarii nu e nimic mai mult decat inamicul linistii interioare. Am auzit tot felul de povesti in care oamenii au incercat diverse metode e a se lasa de fumat, dar fara succes atat timp cat o faceau cu un motiv. Decizia de a renunta la fumat se regaseste in convingerea deplina ca aceasta se poate inlocui cu nimic mai mult decat sentimentul de eliberare si bucuria de a trai viata in liniste. Bucuria de a savura gustul si mirosul mai intens si mai placut al mancarii si a imbunatatirii calitatii vietii. Multi dintre fumatori se vor simti ingreunati de aceasta decizie si ar oscila intre singura placere pe care o au si vinovatia ca ar trebui sa se lipseasca de aceasta. Astfel ca nu exista un moment sau un motiv ci pur si simplu convingerea deplina ca vrei sau nu sa renunti. Eu inca nu m-am convins.

Prejudecati

In perioada de tanara pruncie, adeseori am oscilat intre ”Las-o ca e mica si nu stie” si ” Lasa ca daca nu invata de pe acuma nu o sa se descurce cu nimic”. Fraze cheie care odata ca mi-au distrus complet increderea in sine, am trait constant cu sentimentul de frica si vinovatie, pe de alta parte mi-am pierdut complet increderea in deciziile celorlalti care ma directionau in viata. Fiecare persoana din jurul meu isi dadea cu parerea despre versiunea mea ideala dar fara vreun fel de implicare. Foarte tarziu am inteles ca atat timp iau altii deciziile in locul meu si sunt neglijenta cu privire la propria-mi persoana voi avea extrem de tare de suferit. Astfel ca de-a lungul timpului cu greu am consolidat persoana ideala in corpul si mintea careia sa imi doresc sa imi petrec restul vietii. Ghidata in adolescenta doar de parerile validate de inconstienta adolescentina, am ajuns sa ma detest atat pe mine cat si pe cei din jur, vesnic nemultumita, perspectiva pe care am tinut-o ascunsa pana in momentul in care m-am simtit coplesita. majoritatea parerilor pe care le auzeam, treceau greu prin filtrul gandirii critice. Dupa chinul anxietatii, scotand la suprafata toate acele complexe si neajunsuri emotionale, am ajuns sa aud din ce in ce mai des. ”Pari o persoana asa de puternica si increzatoare, nu e ca si cum tu ai putea avea depresie” Adevarul sta undeva la mijloc, si in mainile unui psiholog priceput. De altfel meritul este in totalitate al ei, pentru ca, de una singura era imposibil sa ajung cat de cat pe linia de plutire a vietii. In cele din urma am descoperit cum doar cateva cuvinte repetate la nesfarsit imbibate in ura si nestiinta pot curma existenta copiilor lipsiti de filtrul critic decizional.

%d blogeri au apreciat: