Oboseala cronica?

In urma cu cateva zile descopar in ciuda faptului ca am momente in care corpul imi spune ”Ia o pauza nu mai pot”, exista situatii in care desi fizic si mental sunt praf, corpul imi spune ”Hai ca poti” As putea asta ca pe un avantaj pe termen scurt insa asa cum anxietatea imi da semnale mai clare, imi aduce in constiinta ideea ca sigur nu e bine pentru viitor. Majoritatea fricilor mele oricum se invart in jurul santatatii, ma consoleaza de asemenea gandul ca odata ce prezentul meu este exact asa cum imi doresc la pachet vine si viitorul. De cele mai multe ori ma simt obosita mental pe seama stresului acumulat in timpul saptamanii. Weekend-ul ar trebui sa fie detoxifiant, insa ma gasesc in situatii stresante si atunci. Uneori am impresia ca sunt singura persoana de pe pamant care traieste aceasta dilema a oboselii. Cred ca majoritatea oamenilor din generatia mea si cele trecute experimenteaza sentimente comune. Am fost crescuti dupa un tipar gresit, invatati ca ”Munca in zadar e si ea o munca” sau ca, ”Atat timp cat ai ceva de facut, trebuie”. Aceleasi esenta a lucrurilor o gasim in ziua de azi sub formulari mai blande care ne indeamna la odihna din cand in cand, si care se axeaza mai de graba pe ideea ca ”E imperios necesar sa luam o pauza atunci cand este nevoie”. In ultima perioada a fost scos la suprafata termenul de ”burning” multa lume spune in ziua de azi, ca pe vremea bunicilor nostri nu existau acesti termeni definitorii ai oboselii si desi treceau prin stres postraumatic sau prin experiente mentale greu de cuprins in cuvinte, ” nu aveau nimic”. Ba da aveau, doar ca pe vremea lor nu era atat de nomal sa se vobeasca despre asta. Era la fel de tabu precum alte subiecte pudice care nu se aduceau in discutie decat dupa multe pahare de vin. Ne aflam intr-o era a tehnologiei ultra-rapide care ne forteaza sa evoulam si sa fim la curent cu tot, reclamele ne fac sa ne simtim anxiosi, presiunea grupurilor din care facem parte, presiunea familiei, a scolii, a locului de munca care ne vrea sclavi. Toate aceste elemente cumulate in 24 de ore 5 zile pe saptamana sau poate mai multi pentru altii, nu duc decat spre subiectul de azi. As putea vorbi la nesfarsit despre cum ne-am nascut obositi si cum, multi dintre noi ne confruntam cu tot felul de anxietati irelevante in momente de liniste, insa as vrea sa aduc in dincutie metodele pe care eu le folosesc de cele mai multe ori cand simt ca ceva nu este in regula.

  • Imi ascult corpul. Observ semnalele transmise de corp si imi concentrez atentia spre vindecare introspectiva.
  • Respir adanc de 7-8 ori si imi relaxez toti muschii.
  • Traversez odata cu privirea mentala zone principale din corp. Asta nu dureaza mai mult de 2 minute si e un fel de meditatie.
  • Imi opresc gandurile si ma concentrez pe momentul prezent.
  • Imi spun afirmatii pozitive scurte pentru a scapa de gandurile intruzive si pentru a face loc celor de care chiar am nevoie.

Pe langa aceste elemente un alt lucru care ma ajuta destul de mult pe care il practic cam rar, este vorbitul cu mine, am observat ca foarte multa lume face asta, e chiar terapeutic si ajuta la stergerea draftuilor si resturilor mentale care ne coplesesc cateodata. De cele mai multe ori cel putin eu, ma simt coplesita de ganduri inutile fara sens sau justificare carora le dau curs din neglijenta. In realitate nimic din tot ce pare complicat imposibil de atins sau departe de noi, nu este pe atat pe cat ne imaginam, si asta pentru ca asa cum fiecare are realitatea sa intrerioara, cea exterioara este raportata in functie de prima si in tot acest cumul de realitati interconectate perceptia este cheia obiectivitatii, pe care deseori o pierdem.

Nasterea zilei

Nu stiu despre ce sa scriu, asa ca privesc cum mintea isi face de cap cu fiecare propoziție ce se naste. Ultimele zile au fost pline de oboseala fizica si anduranță. Aseară in sfarsit m-am odihnit si m-am trezit dimineața devreme asa cum mi-am propus. Nu am făcut mare lucru pana acum, insa odată cu destinderea dimineții, ma tot gândesc, cu ce as putea începe. E liniște in casa și simt ca mi-e foame. Nici nu am asa multa energie sa ma gandesc la ce-as putea sa fac sa mananc. Tipic zilelor in care am planuri care încep mai taziu. Dar energia resimțită in poalele dimineții imi da ragaz sa reconfigurez traseul zilei. O bucata de soare ce taie camera in doua si cateva raze imprastiate pe parchet, aduc cu sine o stare ideala. Iubesc dimineața in toate formele ei.

Simt nevoia sa ies la suprafață

Ma simt din ce în ce mai relaxata. Lucrurile par sa prinda sens. Mi-e puțin frica de viitor insa e doar o iluzie. Tot ceea ce proiectam pentru viitor nu exista. Prezentul e cel ce poate fi modificat. Ceea traim in prezent este certitudine restul e iluzie si nu exista. Ma tot frământă unele frici care stiu ca nu au nici o influența asupra mea, insa știu ca realitatea mea din prezent nu are nici o legătură cu proiecțiile mentale false, intruzive, ce-mi strabat gândurile. De cele mai multe ori caut oaza de relaxare, starea de liniste si bucuria momentului. Uneori ma gândesc ca viața e un antrenament de anduranta, rezistenta si putere mentala. Pe de alta parte in acest cumul greu de suportat trebuie strecurata si bucuria de a te trai si de a savura drumul, nu destinația. Imi doresc bani, dar comportamentul meu financiar conduce spre esec, imi doresc fericire dar in momentele fericire ma afund in anxietatea cotidiana. Orice imi doresc, se afunda in percepția greșită asupra realității. Lucrurile sunt mai simple decat par, in ansamblu percepția face diferența. Uneori trăiesc momente fericite si abia la final realizez cat eram de fericita. Suntem într-o schimbare continua, idealul e inexistent atat timp cat nu ne mulțumim cu ce avem. Am dat din ce in ce mai mult importanță lucrurilor inexistente. Acum exista doar liniște bucurie pace si intelegerea sinelui. Ma bucur sa ma revad in starea normalității.

Povestea vietii unui apus

In pofida tuturor atrocitatilor mentale in care ma scufund, exista uneori un moment salvator care estompeaza si transcede starea cotidiana. Unele secvente din viata apar in cele mai nebanuite forme, creand peisaje atipice demne de memorat. Uneori ma pierd cu privirea in reverii de scurta durata in peisaje comune care nu merita descrise, insa complexitatea momentului precedent a adus cu sine stari greu de cuprins in cuvinte simple. Stim cu totii ca de multe ori, ni se pare dificil sa definim pana si cele mai banale concepte dar, sentimentul care mi-a invadat fiinta seara trecuta datorita unui femomen atat de cotidian e cu totul magic. Aflandu-ma pe o platforma inalta, langa o moara veche, asteptam privind cerul rosu apusul. Suna atat de banal exprimat dar imaginea mentala se scalda in culori de pastel, scaldate in orizontul indepartat. Nuante de rosu, portocaliu albastru si mov contopite intr-un amestec ce confereau sentimentul vibratiei perfecte in care sufletul se aseaza langa soare, soarbe imaginea cu nesat in timp ce soarele incet se afunda in orizont atat de vizibil, incat odata terminat momentul infinit realizez cat de fragili suntem, noi ca oameni. Cum ne topim odata cu soarele in fata unor femomene. Cate apusuri si rasarituri ne numara timpul pe pamant, cum diverse culori ne sorb privirile si ne aduc la tacere, lasand in urma doar armonia ideala curmata de intunecimea noptii.

Conflict interior

Oamenii se cearta des, oamenilor le place cearta, durerea si sentimentul auto-indrepatirii. Desi ne aflam constant in situatii conflictuale, deseori nu vrem sa le rezolvam pentru ca asta necesita efort , oamenii sunt extrem de comozi si nimic nu merita nici macar o crapatura in globul zonei de confort. O mica fisura presupune risc riscul prevede incertitudine, incertitudinea duce la nesigurantra si sentimentul de nesiguranta, provoaca frica. Nimanui nu ii place sa traiasca in frica de abandon sau frica ca nu se poate descurca. Adevarul crud este ca pana acum ai fost la fel de singur si la fel de bine te-ai descurcat, sentimentul de sprijin a fost creat pe seama neincrederiii in sine, insa in realitate ai fost tu cu tine si intodeauna te-ai descurcat mai bine de fiecare data. Fara termen de comparatie, pentru ca in fiecare zi ai fost o versiune din ce in ce mai buna a ta. Oricat de mult te-ai agatat de cei din jur, in momentul unor situatii carora credeai ca nu le poti face fata, nimeni nu te-a ajutat mai mult decat tu. Ceilalti ti-au oferit doar prezenta lor fizica nefacand nimic practic, dar cum mintea noastra cauta constant validarea celor din jur, o gaseam mereu in prezenta fizica a oricui. Nu esti singur atat timp cat intelegi ca atat timp cat ai propria validare ceea ce faci e bine si iubesti felul in care rezolvi situatiile te simti mai multumit si mai fericit fara validarea nimanui. Tot ceea ce tine de satisfactie, motivatie si multumire functioneaza in sens invers. Efortul si iesirea din zona de confort presupune vointa, inceputul e greu pentru ca nu exista motivatie, dar odata inceput, motivatia apare pe parcurs. Oamenii iubesc situatiile conflictuale atat cu sine, cat si cu cei din jur pentru ca in interiorul fiecaruia atat timp cat nu exista conflict, nu e loc de linistea in urma acestuia, de aceea purtam pantofii stransi ai neintelegerii, pentru ca atunci cand ii dam jos, sa simtim o satisfactie de scurta durata.

%d blogeri au apreciat: