Forta interioara

E prima data in ultimii cativa ani, in care simt ca viata mea face sens. Desi am inceput anul racita, apatica si desprinsa total de realitate, parca am impresia ca am creat in anul ce s-a finalizat destule legaturi neuronale cat sa fac intr-o luna, tot ce n-am reusit intr-un an. Mult mai obosita, mult mai distanta fata de oameni dar, cu o incredere masiva in fortele proprii. Asa cum am mai amintit conceptual intr-un text anterior, fata de relatiile mele interumane esuate, tocmai datorita personalitatii mele dificile, constat ca e destul de general ca momentul in care hotarasc sa nu mai acord atentia pe care altii au impresia ca o merita, eu devin personajul negativ. In felul asta eu am realizat cat de trecatori sunt oamenii in viata noastra. *respir adanc* M-am obisnuit cu ideea de a fi personajul negativ in povestea cuiva atat timp cat stiu ca timpul oferit mie, este mult mai valoros. Si uite asa am realizat ca fiecare moment are un pret. Acele persoane care aparent au zeci de cunostinte si se impart in stanga si dreapta, care aparent au vietile pe care si le-ar dori oricine, la finalul zilei ajung in punctul in care nu sunt absolut deloc satisfacute de sine. M-am regasit de multe ori in postura in care ma lasam pe mine pentru a-i ajuta pe altii, ca in final, acei ”altii” nu dadeau doi bani pe efortul meu, sau mai rau de atat, considerau ca li se cuvine. Si uite asa dragii mei, oamenii vin si pleaca, fiecare isi ia portia de ”utilitate” ca mai apoi in urma sa ramana lectii sau pagube. Momentul in care am realizat ca pot singura si ca nimic nu ma poate opri sa realizez ceva ce imi pun in cap si cu atat mai putin nu am nevoie de sprijinul constant al nimanui, ma simt mult mai puternica mult mai increzatoare in sine si aparent am observat faptic ca de fapt sunt mult mai capabila decat ma mintea neincrederea si descurajarea celorlalti.