Mecanica gandurilor

Acum mintea mea e un vârtej, discuții contradictorii care nu vor sa iasa la suprafață. Nu e primul colaps emoțional prin care trec, insa am impresia ca acesta e cel mai rau. Simt cum vuietul gândurilor face zgomot precum o ploaie torențiala nemiloasa, ce pare fara sfârșit. Scurte momente de distragere imi aduna gândurile ca o tornada ca mai apoi sa cada dureros pe suflet. M-am oprit din a face predictii false însă, prezentul imi lasa un gust amar. M-am împăcat cu prezumtia vinovăției. Nu imi dau voie sa simt nimic mai mult decat o durere de cap. Am impresia ca am gândit tot intr-o secunda si in același timp am pierdut milioane. Percepția timpului este distorsionata de momente in care privesc in gol. Ma simt obosita de tot. Am impresia constanta ca orice fac este greșit, oricât de mult efort as depune ma simt o roata care se învârte in gol, intr-un mecanism din care nu fac parte. Am dezmembrat fiecare parte din angrenajul tumultuos, am gresit remontarea fara instrucțiuni. Oricum daca le aveam, eu nu ma pricep la mecanica. Probabil ca stiu si cum imi pot fi de ajutor, daca m-aș dedubla as sparge tornada in doua. As face mai mult prăpăd, dar măcar speranța ca tornada se va opri imi da curaj. M-am saturat de fiecare cuvânt spus fara rost, mi-a ajuns pana in creștetul capului fiecare sentiment de neputință. M-am saturat de negarea constanta, de piuitul din ureche de la gandurile ce cad. Mi-a ajuns pana in creier fiecare rama vizuala intiparita in momentele de anxietate. Imi vad prezentul doar in ilustrații temporale, care par desprinse din stari de nedescris. Simt cum fiecare rand construit nu spune nimic mai mult decat un ecou. Sunt atat de departe de starea de relaxare incat pana si gândul ca exista asa ceva imi provoaca mila. M-am saturat sa fiu buna cu mine sa imi dau voie sa fac doar ce ma tine in starea de confort. M-am saturat de dramele interioare si de lenea ce-mi fura din timp. M-am saturat sa nu fac nimic si in acelasi timp sa ma plang ca nu am timp. M-am saturat sa tot fac schimbari care oricum nu duc la nimic. M-am saturat sa cred ca va fi bine cand oricum nu mai am loc nici macar de existenta acestui gând. M-am saturat sa ma mint ca de fapt nu sunt un paradox si ca lucrurile fac sens. M-am saturat sa tot dau si sa nu primesc. M-am saturat de toate încercările esuate de a exprima ce in mintea mea e clar si sa par ipocrita pentru cât sunt de sincera. M-am saturat sa alerg dupa validare si raspunsuri care oricum nu sunt in favoarea mea. Am fost un burete uscat însetat de bunăvoința care s-a aruncat nemilos in ocean si in contact cu apa a absorbit cu nesaț pana la ultima picatura, uitand ca apa este sărată.

Publicat de Alexandra Maria

Cand nimeni nu te vede, te simti mai liber ca niciodata, sa faci ceea ce iti doresti cu adevarat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: