In pofida tuturor atrocitatilor mentale in care ma scufund, exista uneori un moment salvator care estompeaza si transcede starea cotidiana. Unele secvente din viata apar in cele mai nebanuite forme, creand peisaje atipice demne de memorat. Uneori ma pierd cu privirea in reverii de scurta durata in peisaje comune care nu merita descrise, insa complexitatea momentului precedent a adus cu sine stari greu de cuprins in cuvinte simple. Stim cu totii ca de multe ori, ni se pare dificil sa definim pana si cele mai banale concepte dar, sentimentul care mi-a invadat fiinta seara trecuta datorita unui femomen atat de cotidian e cu totul magic. Aflandu-ma pe o platforma inalta, langa o moara veche, asteptam privind cerul rosu apusul. Suna atat de banal exprimat dar imaginea mentala se scalda in culori de pastel, scaldate in orizontul indepartat. Nuante de rosu, portocaliu albastru si mov contopite intr-un amestec ce confereau sentimentul vibratiei perfecte in care sufletul se aseaza langa soare, soarbe imaginea cu nesat in timp ce soarele incet se afunda in orizont atat de vizibil, incat odata terminat momentul infinit realizez cat de fragili suntem, noi ca oameni. Cum ne topim odata cu soarele in fata unor femomene. Cate apusuri si rasarituri ne numara timpul pe pamant, cum diverse culori ne sorb privirile si ne aduc la tacere, lasand in urma doar armonia ideala curmata de intunecimea noptii.
Zilele de dupa colt 