Fii ce vrei, dar nu încurca pe nimeni

In decursul existentei mele, am observat ca nu sunt o persoana atat de dezirabila pe termen lung. La inceput par fascinanta din multe puncte de vedere, dar cu cat sunt mai mult in preajma oricui cu atat devin din ce in ce mai familiara si cu greu dramuiesc acomodarea. Mai pe scurt odata ce ma acomodez cu situatia relationala, ajung intr-un punct mort in care pur si simplu actiunile mele duc la destramarea relatiei. Cu sigurata stiu ca este ceva gresit la mine dar egocentrismul meu autodistructiv de cele mai multe ori neaga comportamentul meu paradoxal. Eu mereu trebuie sa am dreptate, daca nu am dreptate, am ceva de invatat. Eu mereu trebuie sa fiu in centrul atentiei, daca nu sunt macar sunt centrul propriului meu univers. Eu mereu trebuie sa am parte de validare daca nu o obtin, macar am satisfactia ca atat timp cat nimeni nu a suferit in jurul meu, planetele sunt aliniate. Eu mereu trebuie sa rezolv situatiile in asa fel incat sa aiba urmarile in funtie de asteptarile mele, daca ceva nu merge bine imi asum si incerc alta varianta pana cand iese bine. Daca nu iese bine nicicum probabil nu am ce cauta acolo. Eu mereu trebuie sa am ceva de castigat din orice, daca nu am nici o urma de satisfactie in urma unor eforturi atunci prezenta mea nu era necesara. Eu mereu trebuie sa obtin o recompensa pe masura asteptarilor mele atat timp cat si eu ofer la randul meu la nivelul asteptarilor celorlalti, in caz ca simt ca nu ofer destul, aruncati cu pietre. De cele mai multe ori nu ma intereseaza parerile gratuite despre lucruri fara sens, atat timp cat cer o parere este valida, daca nu a fost ceruta consider ca este comentaiu gratuit invalid. Eu mereu am rabdarea necesara sa incerc toate variantele posibile pana in momentul declicului, care de cele mai multe ori nu stiu cand apare. Daca am sufletul incarcat cu multe lucruri pe care sa le spun le tin in mine pana rabufnesc si atunci fac prapad. Atat timp cat oamenii sunt in stare sa ma raneasca fara sa le pese, mie de ce mi-ar pasa? Majoritatea oamenilor in diverse momente de contradictie, cearta, repros sau sicanare, incheie discutia si merg mai departe, eu adun totul intr-un tomberon infect din sufletul meu si o arunc in groapa pe care mi-o sap in sufletul altora. Momentul eliberarii apare atunci cand pacea interioara se gaseste in comunicare activa, discutarea situtiilor si intelegerea reciproca. Eu nu stiu cum sa inteleg oamenii, nu sunt destul de empatica incat sa fiu un sprijin bun la nevoie si de obicei plec cand e lumea mai draga, din viata celorlalti. Dar, momentul meu de glorie e in momentul in care in ciuda tuturor egoismelor mentionate mai sus raman o imagine greu de uitat.

Publicat de Alexandra Maria

Cand nimeni nu te vede, te simti mai liber ca niciodata, sa faci ceea ce iti doresti cu adevarat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: