Prejudecati

In perioada de tanara pruncie, adeseori am oscilat intre ”Las-o ca e mica si nu stie” si ” Lasa ca daca nu invata de pe acuma nu o sa se descurce cu nimic”. Fraze cheie care odata ca mi-au distrus complet increderea in sine, am trait constant cu sentimentul de frica si vinovatie, pe de alta parte mi-am pierdut complet increderea in deciziile celorlalti care ma directionau in viata. Fiecare persoana din jurul meu isi dadea cu parerea despre versiunea mea ideala dar fara vreun fel de implicare. Foarte tarziu am inteles ca atat timp iau altii deciziile in locul meu si sunt neglijenta cu privire la propria-mi persoana voi avea extrem de tare de suferit. Astfel ca de-a lungul timpului cu greu am consolidat persoana ideala in corpul si mintea careia sa imi doresc sa imi petrec restul vietii. Ghidata in adolescenta doar de parerile validate de inconstienta adolescentina, am ajuns sa ma detest atat pe mine cat si pe cei din jur, vesnic nemultumita, perspectiva pe care am tinut-o ascunsa pana in momentul in care m-am simtit coplesita. majoritatea parerilor pe care le auzeam, treceau greu prin filtrul gandirii critice. Dupa chinul anxietatii, scotand la suprafata toate acele complexe si neajunsuri emotionale, am ajuns sa aud din ce in ce mai des. ”Pari o persoana asa de puternica si increzatoare, nu e ca si cum tu ai putea avea depresie” Adevarul sta undeva la mijloc, si in mainile unui psiholog priceput. De altfel meritul este in totalitate al ei, pentru ca, de una singura era imposibil sa ajung cat de cat pe linia de plutire a vietii. In cele din urma am descoperit cum doar cateva cuvinte repetate la nesfarsit imbibate in ura si nestiinta pot curma existenta copiilor lipsiti de filtrul critic decizional.