De ce nu ma plac oamenii?

Sunt foarte multe lucruri care încep sa imi displaca la oameni pe zi ce trece. Incep sa înțeleg din ce in ce mai mult de ce oamenilor nu le plac oamenii, de ce se feresc de ei, de ce nimeni nu vrea pe nimeni in preajma decât in contexte sociale dezirabile. Eu in adolescenta, acceptam marea majoritate a oamenilor in preajma mea atât timp cat nu imi impuneau mentalitatea lor modul lor de a face lucrurile. Mai bine zis evitam majoritatea oamenilor tocmai datorita felului meu inacceptabil de a agrea majoritatea comportamentelor umane. Asta din perspectiva mea, ma face selectiva, din perspectiva altora, ipocrita sau egoista. In realitate nu ma situez nicăieri. Drept dovada, păstrez in jurul meu foarte putini oameni. Acei oameni, de obicei înțeleg felul meu atipic de a imi exprima părerile nepopulare. De asemenea înțeleg si faptul ca pe de o parte sunt extrem de flexibila in anumite situații dar pe de alta parte consider ca sunt centrul propriului meu univers pe care il guvernez. Nu imi place sa păstrez in spectrul meu de existenta decât oamenii de la care pot învață ceva, oameni care ma ajuta sa evoluez si carora le pot întoarce aceleași servicii. Suna extrem de trivial, insa in realitate oamenii se folosesc unii de alții exact atât cat au nevoie, iar uneori ca pe o haina pe care inca nu vrei sa o arunci, ajungi din când in când la naftalina. Mi se pare o extrema care creează confuzie. Nu putem vorbi unii cu alții nonstop in multitudinea de situatii in fața carora ne pune viata, nu e ok nici sa ne cautam doar atunci cand e nevoie, nici un discurs ocazional nu aduce beneficii din diverse motive. Tocmai din acest motiv mie imi este greu sa agreez oamenii. Din simplul fapt ca in oricare dintre aceste scenarii intr-un anumit punct ajung in prăpastia ignorantei. Mie imi place sa spun adevaruri generale pe care oamenii le evita. De aia am 2 prietene si un soț care ma suportă, ma mir cum. De cele mai multe ori acești oameni nu sunt afectați de ceea ce spun si imi susțin părerea. Oamenilor le este greu sa recunoască adevarul atunci cand sunt conștienți ca sunt pusi la zid in cele din urma . Mie imi este la fel de dificil uneori si asta ma face o mincinoasă in tot ceea ce am menționat mai sus. Dar ca ființă umană insuficient dezvoltata cognitiv pentru a înțelege concepte mai abstracte decât abstractizarea in sine. Cred ca tocmai acest du-te vino al beneficiilor situationale ma situeaza pe piedestalul ipocriziei. Pana la urma oricare dintre noi se folosește de toate resursele in beneficiul propriu oricare ar fi acelea. Nimeni nu o sa il sune pe bunul ssu prieten din copilărie, priceput la design interior, plecat din tara de 6 ani, doar ca sa il întrebe ce mai face, fix in momentul in care se pregătește sa isi decoreze casa. Desi nu s-a mai păstrat legătura de multa vreme, se bănuiește ca într-o oarecare măsură loc de intr-ajutorare este. Problema reala este beneficiul, al cărui sens il schimbam in functie de contex. Toata lumea se întreabă mereu, inainte ca majoritatea lucrurilor sa se întâmple, ” mie ce imi iese?”. Eu ma întreb constant. Nimeni nu o sa se arunce spre o situatie de pierzanie conștient ca acest lucru se va întâmpla. Orice se intampla in speranța că va fi bine si ca toată lumea va avea de câștigat. Pornind de la idea pricipala, tocmai acesta este unul din motivele principale pentru care imi displac din ce in ce mai tare oamenii. Neacceptarea!

Publicat de Alexandra Maria

Cand nimeni nu te vede, te simti mai liber ca niciodata, sa faci ceea ce iti doresti cu adevarat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: