Nu cu mult timp in urma imediat ce postam ceva pe blog, ma uitam obsesiv sa vad câta lume vede ce postez eu, cata lume ma citește, si lucrul asta ma inspaimanta. Dar eram foarte curioasa sa stiu constant câți oameni cutreiera printre gândurile mele odata cu mine. Astfel ca am început sa ma dezobișnuiesc de curiozitatea asta impulsiva. Stiu ca sunt unii mereu acolo si pentru acei oameni am un respect deosebit tocmai ca stiu ca ei sunt start-ul meu in a posta zilnic. Într-o oarecare masura ma simt datoare fata de mine si acei câțiva cititori sa imi asum responsabilitatea de a inflori aceasta poveste numita Zilele de dupa colt. Fapt pentru care imi doresc sa evoluez din ce in ce mai mult pe acest plan. Seria cu oameni valorosi din viata mea va continua bine înțeles doar ca vreau sa aduc in acea serie detalii cat se poate de bine conturate si tocmai de aceea am luat o pauza de gândire. Imi doresc nespus sa ating nivelul de a face din acest blog o poveste bine conturata a experientelor mele din care sa ma descopar si sa evoluez. Dar e un drum lung si anevoios pe care trebuie sa pasesc cu grija.
Zilele de dupa colt 