Cine sunt cand iubesc

Astazi am sa ating un subiect de care pana acum, doar m-am apropiat. Asta pentru ca in restul textelor pe care le scriu am tot etalat ideea de iubire si cat de mult ma defineste, insa nu am scris detaliat despre felul in care eu am experimentat-o.

Uneori imi gasesc inspiratia in oameni sau in experientele proprii alte ori pe internet si aseara am decis sa vorbesc despre felul in care iubirea ne influențează personalitatea, felul in care ne comportam si cum anume percepem realitatea cu lentilele iubirii. In cele mai multe relatii sanatoase oamenii traiesc in armonie si in independenta, respectandu-si limitele si conturandu-si personalitatea in moduri pozitive. In relatia pe care o am acum cu logodnicul meu pot spune ca ma simt pe deplin implinita din toate punctele de vedere. Binenteles exista si situatii care ne pun la incercare, insa am invatat sa remediem totul la timp pentru a nu exista consecinte in viitor.

Subiectul principal al acestui text vine dintr-un lucru spus de Steve Harvey ” Tu nu te poti pierde pe tine intr-o relatie, pentru ca iti va fi dor de tine. Intr-un anumit moment te vei intreba -wow, ce mi s-a intamplat?-”

Din pacate am trait aceasta ratacire a personalitatii, iar minimalizand contextual, mi s-a intamplat cand avem 17 ani cu un baiat de care ma indragostisem orbeste, nebuneste, in zadar. Acel baiat ma cutreiera prin experiente demne de adolescenta in care hormonii zbarnaiau in nestire si ma facea sa ma simt speciala. Dar asta a durat foarte putin, mai putin de 2 luni sa fiu mai exacta. in tot acest timp, mi-am pierdut o mare parte din cine eram eu de fapt. La suprafata cu greu ma stapaneam sa arat ca si cum nu ma afecteaza insa in sufletul meu eram moarta inca din primele semne de ignoranta. Am sfarsit prin a fi jignita, injosita si parasita. Pe parcursul relatiei nici nu am fost in stare sa realizez ca schimbarile prin care trec sunt ceva ce eu nu imi doresc sa fiu. Au urmat sase luni de cosmar in care trei dintre ele mi-am plans de mila. Acum imi asum asta pentru ca eram o adolescenta naiva, dar daca as putea sa intorc timpul inapoi nu as fi simtit absolut nimic si linistita m-as fi bucurat de viata. Dupa toata acea perioada critica in care nu ma puteam identifica cu propria-mi persoana am hotarat sa imi definesc caraterul, adresandu-mi tot felul de intrebari. In acest fel cumva am ajuns cea care sunt astazi, dar regret ca am fost atat de naiva incat sa pun intr-un joc de-a baba oarba pariu cu propria mea personalitate la schimb. Azi? Ma simt invincibila. Nu sunt, dar ma simt libera plina de viata, increzatoare, iubitoare si imi admir omul de langa mine in fiecare moment in carre realizez ca el a fost biletul meu castigator spre propria-mi dezvoltare. E normal sa treci prin experiente asemanatoare pentru a realiza intr-o oarecare masura cine esti de fapt si ce vrei sa fii. Insa ca o farama de adevar as putea spune ca, nimeni si nimic de pe fata pamantului in toata viata pe care o petrecem aici, nu ar trebui sa lasam pe cineva sa ne dicteze cine, ce si cum sa fim.

Publicat de Alexandra Maria

Cand nimeni nu te vede, te simti mai liber ca niciodata, sa faci ceea ce iti doresti cu adevarat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: