Confidente pesonale

E 12 noaptea, abia ce am terminat de citit a doua sau a 3-a carte pe luna asta. Am început sa citesc din ce în ce mai des romane scrise de Coolen Hover, sunt extrem de bine conturate în context și îmi plac întorsăturile de situație care nu te lasa sa descifrezi sfârșitul. As putea spune ca am ratat a 7a zi de scris consecutiv pentru ca e deja trecut de 12 dar prefer sa fiu parolista pentru mine. Nu am avut cea mai buna zi și minutele parca m-au luat pe dinainte. Pe tot parcursul zilei, m-am simțit ca fiind prea devreme într-o situație întârziată. Am avut parte doar de întâmplări, în care m-am simțit neindreptatita. Sunt zile și zile, însă asta câștiga topul celor mai prost inspirate. Nici între cuvinte nu ma simt atât de creativa cât sa imbujorez textul, în asa fel încât sa îl fac mai dezirabil. Scriu acum pentru ca vreau sa am evidenta unei zile obișnuite, în care sunt în tura de dupa amiaza la servici. Ma trezesc dimineața obosita, fac un dus rapid, ma apuc sa fac mancare pentru pauza de masa de la servici, după care beau cafeaua, citesc sau ma uit pe duolingo și cu puțin timp înainte sa plec mananc ceva. Ma pregătesc în graba de munca și o ora mai târziu începe agitația. Lumea din jur e nevrotica, fiecare știe ce are de făcut și se îndreaptă spre cursul normal al zilei. Eu de obicei decid, daca intervin schimbări voi fi anunțată. Timpul trece pe lângă mine și totuși simt ca ziua nu se mai termina și într-adevăr nu s-a terminat asa cum ma asteptam. În afara faptului ca sunt mandră de mine ca am terminat de citit și cartea asta într-un timp record nu am nici cea mai mica bucurie fata de ziua asta in afara gândului ca imi doresc sa nu mai existe zile similare.

Publicat de Alexandra Maria

Cand nimeni nu te vede, te simti mai liber ca niciodata, sa faci ceea ce iti doresti cu adevarat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: