Nu te mai gândi la ce o sa fie sau ce o fost ci doar ce trăiești în secunda asta. Dacă ar fi fost sa fi fost acolo unde trebuia sa fim ce ar fi fost sa fie? Redefinește ideea de viitor sau mai bine zis, de ce înseamnă viitorul pentru tine? Eu nu știu ce fac peste 5 ani dar, știu sigur ca o sa fiu mult mai sigura pe mine, mai încrezătoare și ma voi descurca pe picioarele mele ieșind din zona de confort. Am văzut ca ieșirea din zona de confort nu e tocmai cea mai frumoasa experienta dar, nici cel mai întunecat iad. Nu pot concepe cum crezi tu, ca viitorul e ceva de speriat. Pe tine în realitate te sperie prezentul. Esti terifianta de munca de 8 ore, care te scurge de orice vlaga când intri pe ușa, conștientă ca mai ai responsabilități de îndeplinit. Nu ai niciodată tăria sa duci totul la bun sfârșit, cu toate ca tragi de tine sa faci ceva pentru viitor. Te chinui sa strângi bani dar la cea mai mica slăbiciune în supermarket cedezi. Cheltui sa iti umpli golul cu niste obiecte sau plăceri fade, după care le regreți. Te simți prizoniera în propria ta lume controlata de ceilalți. Mental nu ești niciodată cu tine și te simți ca și cum gândurile tale nu iti aparțin. Nu știi ce faci în momentul asta ți-e frica către ce te îndrepți și mai mult decât atât, nu știi ce te așteaptă. Gândul asta te terifiaza amarnic și trăiești într-un vid al propriei persoane care te tot scufunda. Nu iti găsești sufletul, nici nu l-ai cautat dar ai vrea sa îl simți măcar. Ai încetat sa mai crezi ca e vina celorlalți și cumva te consolezi cu ideea ca e ceva greșit cu tine, neputincioasa fiind sa mai ai măcar îndrăzneala sa te aduni. Când ai simțit ultima data ca trăiești, ca ai într-adevăr picătura aia de voința clara în care să-ți vezi reflexia minuscula. Și sa înțelegi ca ceea ce conteaza cu adevărat ești tu. Acceptata, iubita, cuprinsa în bratele celui care a avut răbdarea sa iti pună puțin prezent pe buze, cu ale lui.
Zilele de dupa colt 