Mi-am amintit de curând, ce gânduri aveam de mult legate de momentul când am sa ma fac mare. Dacă atunci asteptam cu nerăbdare și ma cutremuram la vorbele a lor mei ” lasa ca ai sa crești și ai sa vezi și tu cum e” Ei bine am crescut și e mult mai bine decât ma amenințau ei. Am avut norocul sa cunosc oameni în viata mea care m-au ferit de rele și toate nebuniile pământului și m-au transformat exact în ceea ce voiam sa devin. Pe mine nu m-a speriat niciodata ideea responsabilității chiar dacă în unele momente a fost mai greu dar, dacă asta e viata de om mare: 2 la pachet va rog. Am trăit cu frica de a spune ce gândesc sau ce fac cu retinerea în minte, a probabil ceva ce putea fi măreț, tocmai pentru ca mi s-a luat ce au mai de preț la vremea aceea și anume dreptul la afirmare. Ma uit cu teama la mulți părinți care nu își ascultă copii pentru ca au impresia ca doar ei le știu pe toate ca „sunt mai trecuți prin viață”. Dar cei mici vad lucruri pe care adulții, de multe ori nu le dau importanță și asa se cufunda în dispreț și o dependență acuta de a se autosabota.
Zilele de dupa colt 