Unde am pierdut cursul vieții?

Ma simt pierduta intre gânduri, fără străzi luminate, destul de des. Banui ca astfel de stari imi sunt datorate cu varf si indesat. Ar trebui sa fiu un bun administrator si sa-mi cumpar materiale. Strazile nu se construiesc singure, din simpla observatie ca nu exista. M-as putea apuca, sa caut utilaje si câțiva muncitori. De acum ma apuc de treaba! Autostrada visurilor, prinde forma. Nici vorba de strazi inguste sau infundate. M-as bucura sa fie aproape toate cu sens unic, ca atunci cand am un plan sa nu stau la semafor așteptând momentul oportun, m-as putea invarti in giratoriu, ca sa fiu sigura ca ma indrept spre directia dorita dar, ar însemna ca e timpul sa aleg directia corecta. Muncitorii sunt dorintele in care credeam, lucrează destul de organizat in ultima vreme dar, par ca lucreaza in acelasi ritm ca la inceput. Am nevoie de o panta destul de inalta, pe care sa imi lansez planul. Treaba parca merge mai bine. Adrenalina îmi curge prin vene, gamdurile par ca sunt la fiecare colt de strada, sau la rand rabdatoare. Era si timpul, ca circulația sa isi revina la normal.

Publicat de Alexandra Maria

Cand nimeni nu te vede, te simti mai liber ca niciodata, sa faci ceea ce iti doresti cu adevarat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: