Vizita

O mamă ce-și incolacește mânecile, pe brațele muncite atâția ani, frământă aluatul de turte, ca atunci când erau copiii mici. Face o cruce de aluat, apoi il acopera cu prosopul cel bun. Copiii aproape ajung acasă, dupa ani in care, n-au mai calcat pragul. Usa șubredă scârțâie, semn ca au ajuns, lacrimi fierbinți cad pe podea, linistea cuprinde camera imbibata in mirosul turtelor din copilarie. Nimic nu s-a schimbat, rânduiala a rămas aceeași, doar mama a cazut prada timpului, brăzdată de timp, cu adancituri fine pe chip ce-i definesc zâmbetul, amărât de singurătate. Orele parcă stau in loc, ca in copilăria in care, zilele nu-si gaseau sfarsitul, decat noaptea târziu. Gustul turtelor, amintește de acea perioadă careia nu ii concepeam sfarsit. Dar timpul? Cum ne-a framantat si ne-a dospit, atât de bine cu responsabilități, de am uitat de crucea de pe aluat? Mama e fericită, ca in sfârșit își vede toți copiii laolaltă.

Publicat de Alexandra Maria

Cand nimeni nu te vede, te simti mai liber ca niciodata, sa faci ceea ce iti doresti cu adevarat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: