In mod evident, sufletul e purtat departe de mintea care impinge cu gandurile destructive. Tot amalgamul de extaz pe care il trăiam, de fiecare data cand erau oameni in jurul meu. Cand ma apucam de ceva, sau puteam chiar sa nu fac nimic, tot exista undeva scanteia de bucurie. Insa de mult n-am mai pus pe foc si am ajuns sa ma complac in jar. Pun cuvintele dependente de stari in subsol, sper sa imi vindec fricile, sper sa-mi umplu sufletul de benzina din speranțe, sa-i pot da foc ca mai apoi sa ard de nerăbdare, sa realizez lucruri la care nici nu visam.
Zilele de dupa colt 