De cand am devenit cliseu?

Incepand cu ziua in care ma zbantuiam prin casa, de parca urma sa mi se intample cel mai grozav lucru din lume. Urmau sa mi se indeplineasca toate visele? Exista oare dispozitivul care sa inregistreze piesele de la radio, pe care sa le ascult cand vreau eu? Urma sa aiba calculator, ton de apel sa stiu cand ma suna mama si tata, mesaje si jocuri? Sa zicem, mai de graba o parte din ele. Visele mi se naruisera partial cand vazusem ca primisem acel nokia 3300, cu carcasa de batut cuie si care urma sa imi creeze o dependenta de snake, timp de 3 ani. In sinea mea, eram oare cum multumita stiam ca va evolua tehnologia telefoanelor si ca omenirea sigur va avea dispozitive, care sa indeplineasca mai mult decat visele unui copil de 9 ani. Timpul a trecut destul de repede, nici nu am prea avut timp sa imi dau seama, petrecandu-mi uneori ore in șir, incercand sa il fac pe sarpele din joc sa manance din ce in ce mai multe bilute de carne, eu asta credeam ca sunt. Mama imi adusese intr-o zi primul meu telefon mega performant, care literalmente indeplinea toate visele unui copil cu sperante din partea omenirii. Ce naiva, imi tot spuneam de fiecare data cand in jurul meu erau colegi care depaseau cu mult, standardele mele joase. Se intampla ca de fiecare data eu sa primesc dispozitivele cu multe generatii in urma, in detrimentul evolutiei accelerate a tehnologiei pe care eu nu mi-o puteam imagina totuși, m-am impacat bine cu ideea, multa vreme am reusit de la o varsta relativ decenta, sa descopar retele de socializare si mi-era frica sa ma arunc in marea de pareri a internauților, cumva simteam ca locul meu in mediul online e doar existential, ca un punct pe harta. In realitate nimanui nu i-ar pasa de parerea mea. De ce ar avea o altfel de atitudine pe net? Ei bine oamenii au nevoie orbeste de atenție, vor sa fie ascultati, intelesi, luati in seama si eventual toata lumea sa faca cum vrea fiecare si fiecare cu parerea lui. O corhoada de pareri impartite in pro si contra, adevarat sau fals, cald sau rece, dulce sau sarat și muuulte altele. Totusi de ce suntem atat de rapiti de retele de socializare, jocuri online si internet? Ce anume, ne tine din ce in ce mai putin offline? Uitam lucruri esentiale? Uitam sa ne bucuram de apus si scoatem repede telefonul din buzunar sa il imortalizam? Mergem la chefuri, petreceri si întâlniri ca sa aratam celor online, ca suntem fericiti? Oare sufletele cum ar arata online?

Publicat de Alexandra Maria

Cand nimeni nu te vede, te simti mai liber ca niciodata, sa faci ceea ce iti doresti cu adevarat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: